EXAMEN TEORIA GENERALA A DREPTULUI. ANUL I, SEM. I

      1. DEFINITIA DREPTULUI

    Teoria generala este disciplina stiintifica ce studiaza ansamblul dreptului, respectiv determinarea lui, articulatiile si esenta lui, alcatuirea si structurarea lui si care elaboreaza instrumentele esentiale si conceptele fundamentale prin care dreptul este gandit, instrumente constand in norma juridica, izvorul de drept, raportul juridic, tehnica juridica.

     2. ENUMERATI FACTORII DE CONFIGURARE SI DE EVOLUTIE AI DREPTULUI

   Factorii de configurare si evolutie a dreptului pot fi grupati in patru categorii: Cadrul natural; cadrul economic, social si politic national; cadrul economic, social si politic regional si international; factorul uman.

EXAMEN DREPT CONSTITUTIONAL. PARTEA A III A

41. STRUCTURA SI MANDATUL PARLAMENTULUI ROMANIEI

Parlamentul actual al României are o structură bicamerală, el este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat. Potrivit legii electorale se foloseşte sistemul reprezentării proporţionale cu listă. Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte potrivit normei de reprezentare, determinată de Legea electorală în raport cu populaţia ţării. Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani. Această prevedere are în vedere atât perioada cât şi împuternicirea celor două Camere de a exercita puterea. Durata mandatului mai poartă denumirea şi de legislatură. Mandatul Parlamentului în această perioadă este permanent, el nu încetează să-şi exercite competenţele constituţionale; chiar în perioada vacanţelor parlamentare Parlamentul continuă să-şi exercite anumite activităţi, prin organele sale interne, în condiţiile prevăzute de lege.

EXAMEN DREPT CONSTITUTIONAL. PARTEA A II A

21. FUNCTIILE PARTIDELOR POLITICE. ENUMERARE SI CARACTERIZARE

1. Organizarea luptei pentru cucerirea puterii si mentinerea ei, intr-o forma eficienta si transparenta. Această funcţie presupune o serie de activităţi concrete: numirea candidaţilor, campania electorală, alegerile, stabilirea, în funcţii a funcţionarilor publici etc.

2. Partidele politice, in calitate de institutii cu o organizare stabila, recunoscuta juridic, intermediaza participarea cetatenilor la elaborarea si infaptuirea politicii la nivel national si local. Această participare este mai evidentă în cazul partidelor reprezentate în organele alese.

3. Partidele orienteaza si structureaza opiniile cetatenilor pe baza doctrinelor, a programelor, a dezbaterilor pe care le initiaza, contribuind la formarea vointei politice.

4. Partidele reprezinta o parghie importanta de control a organelor puterii. Fie ca sunt partide de guvernamant sau nu, fie ca fac parte din majoritate sau opozitie, ele sunt cadrul legitim de dezbatere critica, de sensibilizare a opiniei publice cu privire la responsabilitatea politica a guvernantilor.

5. Partidele realizeaza o functie integratoare intre grupuri foarte variate de interese si opinii.

EXAMEN DREPT CONSTITUTIONAL. PARTEA I

1. DEFINITI NOTIUNEA DE DREPTURI SI LIBERTATI FUNDAMENTALE SI EXPLICATI IN CE CONSTA NATURA JURIDICA A ACESTORA:

Drepturile fundamentale reprezinta acele drepturi esentiale pentru viata, libertatea si personalitatea omului, precum si acele drepturi care reprezinta conditiile sale indispensabile de existent si afirmare pe plan economic, social, cultural si politic. Sunt stabilite si garantate de constitutia fiecarui stat sau de alte acte constitutionale. Aceste drepturi au caracter fundamental datorita importantei lor sociale si politice. Ele au o valoare superioara intrucat determina statutul politico-juridic al persoanei. Drepturile fundamentale beneficiaza de atributul suprematiei constitutiei. Din punctul de vedere al naturii lor juridice, drepturile fundamentale fac parte, pe de-o parte, din dreptul obiectiv, prezentandu-se intr-o forma generala si abstracta, iar pe de alta parte, sunt drepturi subiective. Drepturile fundamentale sunt facultati juridice individuale care dau titularilor posibilitatea sa actioneze intr-un anumit fel, sau sa pretinda o anumita conduit celorlalti sau statului si sa ceara, la nevoie, protectia statului.

EXAMEN PSIHOLOGIE JUDICIARA. PARTEA A III A

21. ORIENTARI IN PROFILAXIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL MINORILOR 

De obicei delincventii minori prezinta un tablou comportamental complex pe fondul unei structuri a personalitatii dizarmonica, neechilibrate, cu o serie de componente serios afectate, cum sunt cele: motivational – afective, atitudinal – relationale, volitional – caracteriale, imaturizarea afectiva si sociala, rezistenta redusa la frustrare, valoarea crescuta a agresivitatii si ostilitatii, sunt trasaturi ce completeaza profilul psihologic comportamental al delincventilor minori. Desi pot fi dependente si de factori bioconstitutionali, ele se datoresc în mare parte climatului socio-educativ în care creste si se dezvolta minorul. Cauzele delincventei juvenile sunt multiple cu cât numarul celor care actioneaza convergent asupra copilului este mai mare cu atât sansele conduitei delincvente sunt mai mari. Daca în familie sunt prezente agresivitatea, alcoolismul, promiscuitatea morala si sexuala, este foarte putin probabil ca un copil crescut aici sa nu cada victima delincventei juvenile.

Nivelul socio-economic al familiei, atmosfera educationala si afectiva din familie ne permite o prognoza relativa la evolutia ulterioara a copilului. În literatura de specialitate circula mai multe forme de predictie.

Predictia empirica –

Predictia pe baza tabelului predictiei sociale care are cinci factori de valoare predictiva: - disciplinarea baiatului de catre tata - supravegherea baiatului de catre mama - afectiunea tatalui pentru baiat - afectiunea mamei pentru baiat - coeziunea familiei

Indicatori predictivi principali: - absentarea frecventa de la scoala - atitudinea fata de învatatura - atitudinea fata de autoritatea scolara si reprezentantii ordinii - reactii disproportionat de violente fata de diferite situatii si colegi - tendinta de a se asocia cu elemente depravate - utilizarea precoce si frecventa a unui limbaj obscen si violent - minciuni si furturi frecvente chiar înaintea vârstei de 9 ani - preocupari sexuale precoce - consum de literatura pornografica - vizionarea foarte frecventa a filmelor cu un continut necorespunzator din punct de vedere educativ

Prevenirea eficienta a delincventei juvenile poate fi realizata numai printr-o interventie educativcoercitiva a unor institutii specializate, exercitata printr-un control social strict, iar în cazuri de exceptie, în institutii închise, anume create, profilate pe un sistem corespunzator de scolarizare, de pregatire profesionala si de redresare morala, pe o durata care sa poata fi individualizata de instantele judecatoresti în functie de gravitatea faptei savârsite si de particularitatile individuale ale minorului. Prevenirea delincventei juvenile reclama necesitatea elaborarii unei strategii noi si unitare, cu actiuni concertate din partea tuturor institutiilor, organismelor si organizatiilor care pot contribui la reducerea fenomenului infractional.

La nivelul scolii care are un rol mare în educarea copiilor se poate organiza o buna profilaxie a manifestarilor predelincvente în rândul elevilor, prin utilizarea unor instrumente de predictie ca si prin folosirea unor scale de evaluare a “starii educationale” si morale a acestora. Cadrele didactice vor trebui reciclate, prin absolvirea unor cursuri de psihologie a copilului, sociologia familiei, sociologia moralei, metode si tehnici de psihologie si sociologie a copilului. Legatura dintre parinti si cadrele didactice va trebui, de asemenea, diversificata si permanentizata prin alcatuirea unor comisii de sprijin si consiliere scolara si familiala.

EXAMEN PSIHOLOGIE JUDICIARA. PARTEA A II A

11. ANCHETA DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI

Ancheta judiciara reprezinta o relatie interpersonala de tip special care reuneste, de regula, doua persoane cu interese opuse: un anchetator (conducatorul anchetei) care cauta sa dezvaluie un adevar, si un anchetat care, de cele mai multe ori, cauta sa-l acopere, sa-l ascunda sau sa-l prezinte intr-o maniera care sa limiteze cat mai mult consecintele care ar urma sa decurga. In cadrul anchetei judiciare, orice demers pe care il intreprinde anchetatorul trebuie sa plece de la principiul prezumptiei de nevinovatie, care asigura obiectivitate rezultatelor acesteia.

In relatia anchetator-anchetat, indiferent daca acesta din urma este invinuit (sau inculpat), martor sau persoana nevinovata, elementul de interactiune il constituie convorbirea. In aceasta situatie insa, convorbirea nu trebuie inteleasa in forma simpla a unui dialog, a unei discutii, ci ca un proces deosebit de complex, un demers anevoios, o stare conflictuala profund tensionata in care, pe de o parte se incearca obtinerea de date cat mai veridice, iar pe de alta, ascunderea sau denaturarea acestora, esecul fiind posibil la oricare din cei doi protagonisti. Ascultarea învinuitului sau inculpatului este un joc al inteligenţei,purtat înainte de toate  cu arme psihologice.

Ancheta judiciara presupune parcurgerea a doua faze care se succed logic, si anume, ancheta de urmarire penala si cercetarea judecatoreasca. Uneori prima faza poate lipsi (cand partile se adreseaza direct instantei de judecata sau in situatiile de extindere a actiunii penale datorita suficientei probelor cand cercetarea judecatoreasca indeplineste obiectivele urmaririi penale).

Tensiunea anchetei judiciare este comparabila cu tensiunea psihologica specifica unei partide de sah, in care se confrunta doi parteneri cu stiluri diferite: anchetatorul, tehnic, plin de imaginatie si infractorul viclean si speculativ. Cele mai frecvente planuri situationale in care se confrunta anchetatorul si anchetatul sunt:

a).Planul deschis - datele despre infractiune sunt cunoscute atat de anchetator cat si de infractor, ancheta avand din start o situatie pozitiva pentru cauza;

b).Planul orb - datele despre infractiune sunt cunoscute numai de anchetator, infractorul nestiind ca ele se afla la dispozitia anchetatorului. In asemenea conditii, infractorul poate comite erori in constructia apararilor formulate, fiind la discretia anchetatorului;

c).Planul ascuns - datele despre infractiune sunt cunoscute numai de infractor, fapt ce poate duce la esecul anchetei, autorul infractiunii putand sa ramana mult timp neidentificat, uneori ani la rand, iar alteori cauza intra in prescriptie;

d).Planul necunoscut - datele despre infractiune nu le cunoaste, in prima faza, nici anchetatorul si nici infractorul, acestea fiind cunoscute de o terta persoana (eventual un martor intamplator), despre care cei doi parteneri nu au cunostinta (Mitrofan & colab., 1992).

Relatia interpersonala anchetator-anchetat pun in evidenta trairea emotionala creata de confruntarea cu reprezentantul oficial al autoritatii, in cadrul careia se va desfasura un camp psihologic cu valente speciale. Atitudinea oficiala, profesionala, politicoasa, dar rezervata prin tinuta si vocabular a anchetatorului care dirijeaza ancheta, creeaza un fond emotional difuz pentru interlocutor (banuit, invinuit), fapt resimtit de altfel de oricare alta persoana invitata in mod oficial sa dea relatii in cauza (martor, reclamant).

In biroul de ancheta, anchetatorul apreciaza comportamentul expresiv, in mod special mimica invinuitului ca pe o totalitate de trasaturi si caracteristici dinamico-functionale care evidentiaza stari, sentimente si dispozitii afective a caror interpretare corecta este o necesitate absoluta. Anchetatorul trebuie sa surprinda atat componentele voluntare ale comportamentului cat si cele deghizate, simulate. Invinuitul poate simula cu multa usurinta calmul, stapanirea de sine, nedumerirea, unele stari de suferinta (afectiuni cardio-respiratorii, lesin), atitudinea de revolta ori de protest, toate cu scopul de a impresiona, de a intimida pe anchetator (o categorie aparte sunt romii).

Artificialitatea (lipsa de naturalete) acestor simulari este evidenta in fata unei conduite ferme, ofensive a anchetatorului, inlaturarea lor fiind, de regula, consecinta exploatarii calificate a unor momente psihologice abil create pe parcursul ascultarii.

Personalitatea anchetatorului, intuitia profesionala, experienta acestuia este edificatoare in interpretarea corecta a tabloului psihocomportamental al persoanei anchetate. Pentru a atenua starea emotionala a anchetatului (care poate fi amplificata de labilitatea psihocomportamentala, de trecutul sau infractional, de starea de sanatate, de problematica critica a cauzei pentru care este cercetat) se recomanda unele discutii introductive cu referire la situatia familiala, profesionala, starea de sanatate, probleme de perspectiva, aptitudini, pasiuni etc. Astfel se poate obtine o deconectare a subiectului, o “incalzire” a relatiei interpersonale, care favorizeaza chestionarea cu privire la cauza in speta (in aceasta faza se poate da un sfat, eventual se poate strecura o gluma).

EXAMEN PSIHOLOGIE JUDICIARA. PARTEA I

1. OBIECTUL PSIHOLOGIEI JUDICIARE:

Psihologia judiciara are ca obiect studierea nuantata a persoanei umane implicata in drama judiciara, in vederea obtinerii cunostintelor si a evidentei legitatilor psihologice apte sa fundamenteze obiectivarea si interpretarea corecta a comportamentului uman cu finalitate judiciara sau criminogena. Psihologia judiciara studiaza inteligenta, caracterul, aptitudinile sociale si morale ale delincventului, recurgand la teste de psihologie experimentala.

2. POSIBILITATEA EXPLICARII COMPORTAMENTULUI UMAN IN TERMENI PROBABILISTIC

Psihologia judiciara nu accepta idea de rationalitate totala a actiunilor umane. Transformarile generate prin influentele sociale, au dus la formarea de caractere si personalitati care au resurse diferite de edicabilitate, invatare si subordonare fata de norma juridical. Omul actioneaza in mod obisnuit rational, dar poate actiona si automat sau chiar irrational. Aceasta impune actiuni sociale prin masuri de securitate sociala si securitate a normelor sociale si juridice, urmarindu-se reducerea manifestarilor de irationalitate. De asemenea, neomogenitatea mediilor de provenienta si rezistenta diferita la tentatii genereaza nevoia de a actiona la nivelul societatii, pentru a proteja persoanele de indivizi capabili sa comita acte antisocial.

Considerentele de baza ale psihologiei judiciare, de la care se porneste in abordarea problematicii fenomenului infractional, sunt:

·         Marturia judiciara, care implica luarea in considerare a unor premise psihologice, personalitatea si interesele martorului, buna credinta, calitatile procesului de memorare, etc.

·         Ancheta Judiciara

·         Abordarea victimei

·         Delincventa juvenila

·         Privarea de libertate

·         Metodologia proprie, teste, poligraf, etc.