Ce ne vine în minte când auzim "Erasmus"? Probabil multă distracție departe de casă, plimbări, băutură... și probabil cam atât.
Adevărul este că Erasmus este mult mai mult. Este posibilitatea de a-ți continua o parte din studii la o universitate străină, universitate la care, probabil, nu ți-ai permite niciodată să studiezi. Cel puțin mulți dintre noi nu și-ar permite.
Este ocazia de a intra în contact cu un alt sistem educațional, de a vedea și altceva cum se spune la noi, de a cunoaște persoane noi, culturi noi, mentalități cu totul diferite de a ta.
Am avut ocazia să cunosc foarte mulți studenți Erasmus, din diverse țări, cu diverse motivații în ceea ce privește decizia de a aplica pentru o bursă Erasmus. Însă nu voi vorbi despre ceilalți, voi vorbi despre mine, despre ce m-a motivat și mă motivează pe mine și ce cred că ar trebui să ne motiveze pe fiecare dintre noi.
Am ales să plec cu o bursă Erasmus în Spania. Motivele au fost multe, însă cele mai importante au fost cele legate de cunoașterea unui alt sistem educațional și al unei alte culturi. Am vrut să văd cum e la ei, să pot compara cu modelul nostru și, dacă este posibil, să vin cu sugestii pentru îmbunătățirea sistemului nostru. Asta nu înseamnă că la ceilalți este bine iar la noi rău. Nu. Însă avem multe de învățat de la toți și sunt destule lucruri ce ar putea fi nu neapărat schimbate, cât îmbunătățite.
Am simțit nevoia (ca fiecare dintre noi) să evoluez. Întotdeauna mi s-a părut cumva că societatea românească încearcă să te țină pe loc. Ne este teamă de orice este nou. Nu vrem să deschidem ochii și să privim puțin mai departe. Dacă ceva nu este așa cum știm noi, înseamnă că nu este bun și, ca urmare, nu trebuie să facem.
Tocmai pentru asta am plecat. Întotdeauna am considerat că Dumnezeu a creat Lumea atât de mare tocmai pentru ca noi să mergem și să o explorăm. Sunt absolut convinsă că dacă Dumnezeu ar fi vrut să ne petrecem fiecare secundă din viață în același loc nu s-ar mai fi deranjat atât de mult cu diverse popoare, civilizații, culturi. Ar fi lăsat un singur popor care ar fi vorbit aceeași limbă și ar fi avut aceeași cultură. Însă nu. Dumnezeu ne-a lăsat diversitate tocmai pentru a ieși de acolo de unde suntem și a explora restul creației Sale. În felul acesta ajungem să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, ajungem să ne maturizăm, să evoluăm ca persoane.
Plecând de la cele de mai sus, întotdeauna am considerat obligatoriu ca fiecare persoană să călătorească. Dar nu mă refer la faimoasele noastre vacanțe în Bulgaria, Turcia sau Grecia. Deși sunt binevenite după un an de muncă, mă refer la călătorii făcute pentru cunoașterea acelor culturi. Chiar și într-o astfel de vacanță, să mergem cu mintea cât mai deschisă, cu dorința de a intra în contact cu locuitorii acelor țări, de a le încerca cele mai diverse preparate, de a vedea cum gândesc ei, cum percep viața, evoluția, cultura șamd. Cred că în felul acesta ne vom întoarce mult mai bogați, indiferent cât am cheltuit în vacanță.
Însă revenind la Erasmus. Cum spuneam, fiecare student va pleca având propriile motivații. Unele mai serioase ca altele. Dacă unii pleacă doar pentru distracție, alții pleacă pentru experiența în sine, pentru ce pot învăța și, într-adevăr, reușesc să se întoarcă cu un bagaj de cunoștințe fantastic.
Din punctul meu de vedere este păcat să nu profităm de ceea ce ni se oferă. Simplul fapt (deși în realitate nu e atât de simplu) de a putea studia într-o universitate străină ar trebui să ne motiveze să vrem să participăm cât mai mult și mai activ la cursuri. Doar gândindu-mă că voi avea șansa să cursez niște materii inexistente la noi în România, m-a făcut să aștept cu nerăbdare ziua plecării.
Nu înseamnă că nu trebuie să ne distrăm (deși pentru fiecare distracția are alt înțeles). Însă totul se face cu limite și, cel mai important, ar trebui să ne stabilim niște priorități. Asta ar trebui să o facem oricum în viață. Fără priorități clare vom avea tendința să mergem după cum bate vântul, cum se spune.
Pentru mine, prioritatea numărul 1 a fost să particip la cât mai multe cursuri la care nu am acces în România. Prefer să stau de la 9 dimineața până la 8 seara (așa am cursurile) în facultate și să am acces la niște cursuri la care am visat toată viața. (Pentru cei care vor pleca, nu uitați că, mai întâi de toate, trebuie să alegeți cursuri pe care vi le puteți echivala în țară, întrucât aveți nevoie de 30 credite echivalate pe semestru).
Sunt în Spania de 7 luni și am avut noroc să cunosc oameni minunați. Profesori extraordinari și colegi care știu să diferențieze între studii și timp liber. Am fost surprinsă să văd colegi tineri (19 ani) cu o atitudine și un comportament pe care de foarte puține ori l-am văzut în România. Cel puțin în Universitatea la care sunt înscrisă. Nu vreau să generalizez așa că vorbesc despre ceea ce am văzut concret.
Bineînțeles, cursurile dispun de materiale multimedia. Aproape toți studenții vin la cursuri cu laptop personal. Însă, foarte important, niciodată în timpul cursului nu fac altceva decât să ia notițe (sau să posteze un nou tweet :P). Ca să fac o comparație, din nou cu cazuri concrete, în timpul cursului nu se vorbește - colegii între ei nu își povestesc ce au făcut cu o seară înainte, etc. -
Acum, toate astea nu înseamnă că în Spania, sau în orice altă țară, ar fi raiul pe pământ. Cel puțin dpdv educațional. Nu. Însă avem multe de învățat dacă vrem.
Și eu, ca mulți alții, mă plâng sau mă plângeam de sistemul din România. Însă niciodată nu făceam nimic. În timp, mi-am dat seama că nu pot aștepta întotdeauna să facă ceilalți. Dacă vreau să se schimbe ceva, orice, trebuie să fac eu ceva. Nu putem aștepta la alții. Iar prima schimbare trebuie să fie cu noi înșine, cu mentalitatea noastră, cu felul nostru de a fi, de a ne purta, de a reacționa și interacționa cu ceilalți. Noi suntem societatea românească, fiecare dintre noi. Iar fiecare dintre noi are obligația să schimbe ceea ce nu îi place, iar schimbarea trebuie să înceapă, întotdeauna, cu noi.
Și cel mai important, să ne deschidem ochii și mințile, să reușim să vedem mai departe, să ne dorim întotdeauna evoluția și să nu ne oprim, niciodată, din învățat.
Fiecare zi este o nouă șansă să învățăm ceva despre noi, despre ceilalți, o șansă de a face ceea ce nu am făcut ieri, o șansă de a schimba ceea ce dorim să se schimbe, însă ne este teamă de ce vor spune ceilalți.
