41. STRUCTURA SI MANDATUL PARLAMENTULUI ROMANIEI
Parlamentul actual al României are o structură bicamerală, el este
alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Camera Deputaţilor şi Senatul sunt
alese prin vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat. Potrivit legii
electorale se foloseşte sistemul reprezentării proporţionale cu listă. Numărul
deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte potrivit normei de reprezentare,
determinată de Legea electorală în raport cu populaţia ţării. Potrivit
Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4
ani. Această prevedere are în vedere atât perioada cât şi împuternicirea
celor două Camere de a exercita puterea. Durata mandatului mai poartă
denumirea şi de legislatură. Mandatul Parlamentului în această perioadă este
permanent, el nu încetează să-şi exercite competenţele constituţionale; chiar
în perioada vacanţelor parlamentare Parlamentul continuă să-şi exercite anumite
activităţi, prin organele sale interne, în condiţiile prevăzute de lege.
42. SESIUNILE PARLAMENTULUI ROMANIEI
În perioada mandatului Camera Deputaţilor şi Senatul îşi
desfăşoară activitatea în sesiuni, respectiv anumite perioade de timp,
determinate de Legea fundamentală. Sesiunile pot fi ordinare şi extraordinare.
Camerele se întrunesc în două sesiuni ordinare
pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi
sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate
depăşi sfârşitul lunii decembrie. În timpul sesiunilor Camera Deputaţilor şi
Senatul lucrează în şedinţe în plen,
pe comisii şi în grupuri parlamentare.
43. PROCEDURA DE VOT IN CADRUL
PARLAMENTULUI ROMANIEI
Camerele hotărăsc cu privire
la legi, hotărâri, moţiuni simple, precum şi asupra celorlalte acte cu caracter
politic, prin vot. Votul deputaţilor şi senatorilor este personal. Votul poate
să fie deschis sau secret.
Votul
deschis se exprimă prin apel nominal, prin ridicarea mâinii, ridicarea în
picioare sau vot electronic.
Votul
secret se exprimă prin buletine, prin bile sau electronic. Votul prin
bile se desfăşoară în felul următor. În faţa preşedintelui Camerei se aşază o
urnă albă şi alta neagră. Senatorii şi/sau deputaţii primesc câte o bilă albă
şi o bilă neagră pe care le introduc în cele două urne. Bila albă introdusă în
urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră însemnând vot „pentru”, iar
bila neagră introduse în urna albă şi bila albă introdusă în urma neagră
înseamnă vot „contra”. Votul cu buletine se foloseşte atunci când sunt alese
persoane în funcţii.
Legile ordinare şi
hotărârile, potrivit art. 76 (2) se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră. Astfel, dacă
în sală există cvorumul de jumătate plus unu, legea ordinară sau hotărârea se
poate adopta cu jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenţi.
Potrivit art. 76 (1) legile organice şi hotărârile privind regulamentele
Camerelor se adoptă cu votul
majorităţii membrilor fiecărei Camere, adică cu majoritatea absolută. În
acest caz, înseamnă că cvorumul coincide cu majoritatea necesară adoptării.
Numărul deputaţilor sau senatorilor prezenţi trebuie să fie mai mare decât
cvorumul întrucât se presupune că o lege nu poate fi adoptată cu unanimitate.
Legile
constituţionale se adoptă cu două
treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, ceea ce înseamnă că
majoritatea de două treimi coincide cu cvorumul legal. În această situaţie, ca
şi cea precedentă, se presupune că numărul membrilor prezenţi este mai mare de
două treimi, pentru că altfel, ar fi nevoie de unanimitate de voturi pentru a
adopta o lege constituţională. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi dacă prin
procedura de mediere nu se ajunge la un acord şi Camera Deputaţilor şi Senatul,
în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor,(art. 151,
al. 1, 2, din Constituţie).
44. GRUPURILE PARLAMENTARE
Grupurile parlamentare ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt alcătuite în vederea formării organelor
de lucru şi desfăşurării activităţii Parlamentului. Grupurile parlamentare ale Camerei Deputaţilor pot fi
constituite din cel puţin zece deputaţi,
iar cele ale Senatului din cel
puţin şapte senatori, care au
fost aleşi pe listele aceluiaşi partid sau aceleiaşi alianţe politice. Deputaţii
unui partid sau ai unei alianţe politice nu pot constitui decât un grup
parlamentar. Deputaţii unor partide sau alianţe politice care nu întrunesc
numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii
independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte sau se pot afilia altor
grupuri parlamentare. Fiecare grup parlamentar îşi stabileşte în prima şedinţă
conducerea proprie, alcătuită dintr-un lider şi, după caz, unul sau mai mulţi
vicelideri. Liderul prezintă Camerei denumirea grupului, precum şi componenţa
lui numerică şi nominală. Grupurile parlamentare împreună cu liderii lor au o
serie de atribuţii printre care menţionăm: fac propuneri pentru comisia de
validare; propun candidaţii pentru alegerea preşedinţilor celor două Camere, a
birourilor permanente şi a comisiilor parlamentare; propun membri în comisii de
mediere; pot cere modificarea ordinii de zi; prezintă amendamente care exprimă
poziţia grupului; participă prin reprezentanţii lor, la şedinţele Birourilor
permanente precum şi la consultările politice.
45. BIROURILE PERMANENTE
Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei
Deputaţilor şi Preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor.
Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei
sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea
mandatului. Birourile permanente se constitue potrivit configuraţiei politice.
Birourile permanente conduc desfăşurarea lucrărilor Parlamentului şi în această
calitate exercită o serie de atribuţii potrivit regulamentelor. Cele mai
importante atribuţii ale Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului: propun Camerei data începerii şi data încheierii sesiunilor
parlamentare; solicită preşedintelui Camerei convocarea sesiunilor
extraordinare; supun aprobării Camerei din care fac parte regulamentul
acesteia, precum şi propunerile de modificare; primesc şi distribuie proiecte
de legi, propuneri legislative, rapoartele comisiilor parlamentare; întocmesc
proiectele ordinii de zi a şedinţelor Camerei din care fac parte şi programul
de lucru al acesteia; organizează relaţiile Camerelor cu parlamentele altor
state; parlamentare; precum şi alte activităţi prevăzute de Constituţie şi
regulamente.
46. COMISIILE PARLAMENTARE
Camerele îşi pot constitui
comisii comune (art. 64, al. 4). În funcţie de durata activităţii lor comisiile
pot fi clasificate în permanente şi
temporare. Cele care
funcţionează pe toată durata mandatului parlamentar sunt permanente. Celelalte
au o perioadă de funcţionare mai scurtă; în această categorie se înscriu
comisiile de anchetă şi speciale.
Comisiile sunt organe
interne de lucru ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care au scopul de a
pregăti activitatea pe care acestea o desfăşoară, în special în domeniul
legislativ şi de control. Adoptarea unor decizii, în problemele complexe ale
conducerii şi organizării vieţii sociale, presupune informare, cercetare,
studii. Comisiile parlamentare desfăşoară o activitate deosebit de importantă pentru
pregătirea deliberării, cu toate acestea, rolul lor este consultativ, decizia aparţine în
ultimă instanţă Parlamentului.
Desemnarea membrilor
comisiilor se face de către fiecare Cameră potrivit configuraţiei politice,
rezultată din alegeri, pe principiul reprezentării proporţionale sau prin
negocieri.
Comisiile
permanente sunt alese pe toată durata mandatului. Membrii comisiilor
permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Comisiile
permanente sunt constituite pe domenii de activitate. Regulamentele Camerelor
precizează expres denumirea comisiilor din care rezultă şi preocupările
acestora. Comisiile permanente examinează proiecte, propuneri legislative,
amendamente în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, solicită rapoarte,
informări şi documentaţii de la autorităţile publice, efectuează anchete
parlamentare, dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme transmise de Birourile
permanente.
47.
CATEGORIILE DE LEGI EMISE DE PARLAMENTUL ROMANIEI. ENUMERARE SI CARACTERIZARE
Legile
constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei. După cum am constatat
într-un capitol anterior în Constituţie sunt stabilite anumite limite ale
revizuirii, iar mdificarea unor prevederi reclamă o procedură destul de
complicată.
Legile
organice reglementează relaţiile sociale pe care Legiuitorul Constituant le
socoteşte a fi mai importante şi sunt votate cu o majoritate mai mare,
respectiv o majoritate absolută. Prin urmare, ele se deosebesc de cele ordinare
din punct de vedere material şi formal. Astfel, Constituţia art. 73 (3) enumeră
principalele domenii care sunt rezervate legilor organice: a) sistemul
electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente; b)
organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice; c) statutul deputaţilor
şi senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului; e) organizarea Guvernului şi a
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; f) regimul stării de mobilizare parţială
sau totală a forţelor armate şi al stării de război; g) regimul stării de
asediu şi al stării de urgenţă; h) infracţiunile, pedepsele şi regimul
executării acestora; i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective; j)
statutul funcţionarilor publici; k)contenciosul administrativ; l) organizarea
şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; m) regimul juridic
general al proprietăţii şi al moştenirii; n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul
general privind autonomia locală; p) regimul general privind raporturile de
muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială; r) statutul minorităţilor
naţionale din România; s) regimul general al cultelor; t) celelalte domenii
pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice.
Legile
ordinare reglementează relaţiile sociale obişnuite, reclamate de cerinţele
vieţii sociale la un moment dat, dacă nu se interferează cu domeniul legilor
organice sau nu intră în competenţa altor autorităţi.
48.
ENUMERATI ETAPELE ELABORARII LEGILOR
Iniţiativa
legislativă sau mai bine zis dreptul la iniţiativă legislativă; sesizarea
Camerelor; examinarea şi avizarea proiectului de lege sau a propunerii
legislative de către comisiile parlamentare; includerea proiectului de lege sau
a propunerii legislative pe ordinea de zi a şedinţelor Camerelor; dezbaterea
proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul fiecărei Camere;
votarea proiectului de lege sau a propunerii legislative în fiecare Cameră;
semnarea legii de către preşedinţii Camerelor; promulgarea şi publicarea legii;
aprobarea legii prin referendum (dacă este cazul).
49. MOTIUNEA SIMPLA
Moţiunile simple sunt actele
Parlamentului sau a uneia dintre Camere prin care acestea îşi exprimă poziţia
într-o anumită problemă de politică internă sau externă. Moţiunile nu
reglementează relaţii sociale, spre deosebire de alte acte ale Parlamentului,
ele exprimă mai mult o atitudine. Deşi Constituţia le încadrează la categoria
actelor juridice ale Parlamentului, ele sunt mai mult acte politice, dintre
care unele au şi efecte juridice, dar tot cu caracter politic. Uneori moţiunea
poate să exprime poziţia cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei
interpelări.
50.
MOTIUNEA DE CENZURA
Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului
prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. Prin urmare, moţiunile de cenzură
produc efecte juridice care se concretizează în retragerea împuternicirilor
care i-au fost conferite Guvernului, prin votul de investitură. Constituţia
prevede că moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din
numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data
depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost
prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Ea se adoptă cu votul
majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Dacă moţiunea de cenzură a fost
respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia în aceeaşi
sesiune o nouă moţiune de cenzură (cu excepţia cazului în care Guvernul îşi
angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituţie). Uneori este
posibil ca declanşarea unei moţiuni de cenzură să fie provocată de Guvern.
Acesta îşi poate angaja răspunderea în
faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţa comună, asupra unui program, a unei declaraţii de
politică generală sau asupra unui proiect de lege.
51. DEFINITI CONCEPTUL DE MANDAT
PARLAMENTAR SI MENTIONATI CARE ESTE DURATA ACESTUIA
Mandatul parlamentar, se
referă la mandatul Parlamentului ca instituţie legislativă unitară, fie la
mandatul senatorilor şi deputaţilor.
Din
punct de vedere al conţinutului într-o accepţiune foarte largă, mandatul
însemnă o împuternicire pe o anumită perioadă de timp. În dreptul
constituţional mandatul senatorilor şi deputaţilor are o serie de
particularităţi. El rezultă din contextul altor tipuri de raporturi juridice.
Conţinutul mandatului senatorilor şi deputaţilor, drepturile şi obligaţiile lor
sunt stabilite prin Constituţie, Regulamentele de funcţionare ale Camerelor,
alte legi constituţionale. Mandatul parlamentarilor semnifică o funcţie
politică cu care titularul este investit prin alegeri (de obicei).
Caracteristicile esenţiale ale mandatului parlamentar, sunt următoarele:
împuternicirea are un caracter general;
în exercitarea sa parlamentarul este independent; mandatul este irevocabil; mandatul beneficiază de un regim de protecţie special.
În
exercitarea mandatului deputaţii şi senatorii, după cum menţionează
Constituţia, sunt în serviciul poporului, (art. 69, al. 1). Una din
consecinţele acestei prevederi este caracterul general, reprezentativ, al mandatului. Mandatul reprezentativ
exclude caracterul său imperativ. Constituţia noastră prevede: „Orice mandat
imperativ este nul”, (art. 69, al. 2). În ţara noastră, durata mandatului
deputaţilor şi senatorilor este de patru ani. Ei intră în exerciţiul mandatului
la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte sub condiţia validării.
Calitatea de deputat sau senator încetează la data întrunirii legale a
Camerelor nou alese. De asemenea, în caz de pierdere a drepturilor electorale, de
incompatibilitate sau deces, mandatul poate înceta.
52. CARE SUNT INCOMPATIBILITATILE AFERENTE CALITATII DE DEPUTAT
SAU SENATOR
Potrivit Constituţiei
noastre, calitatea de deputat sau senator este incompatibilă cu exercitarea
oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al
Guvernului. Este vorba de a exercita concomitent o altă funcţie de autoritate.
Această prevedere încearcă să evite numeroase situaţii în care senatorul sau
deputatul ar fi pus în dificultate să opteze pentru o anumită decizie, ori nu
s-ar putea situa pe o poziţie de imparţialitate.
O incompatibilitate expresă
este prevăzută de Constituţie şi anume: „Nimeni nu poate fi în acelaşi timp,
deputat sau senator.” În acest caz, considerăm că pe lângă impedimente legate
de procedura de elaborare a legilor, Legea fundamentală a avut în vedere
imposibilitatea fizică a unei persoane de a se achita concomitent de atribuţia
de senator sau deputat. De asemenea este incompatibilă calitatea de deputat sau
senator şi aceea de Preşedinte al României.
Există
şi alte incompatibilităţi care rezultă din reglementările constituţionale, care
prevăd că anumite categorii de demnitari sau magistraţi nu sunt compatibile cu
alte funcţii publice sau private. Printre acestea se numără Avocaţii al
Poporului, Preşedintele României, membrii Curţii de Conturi, judecătorii Curţii
Constituţionale, judecătorii şi procurorii etc. Evident că, acestea nu sunt
compatibile nici cu calitatea de senator sau deputat.
53. CE INSEAMNA IMUNITATE PARLAMENTARA
Este o formă de protecţie a
deputaţilor şi senatorilor împotriva unor acte sau fapte abuzive, care pot să
provină din partea unor autorităţi sau de la persoane particulare. Este o formă
de inviolabilitate faţă de acţiunile arbitrare împotriva parlamentarilor, care
acoperă întreaga activitate desfăşurată de aceştia în timpul exercitării
mandatului.
Imunitatea
nu absolvă de răspundere juridică, ci prevede o procedură de protecţie a
mandatului parlamentar. Această procedură este reglementată de Legea
fundamentală. Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică
penrtu voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului. Ei pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile
sau cu opiniile exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi
percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuvinţarea Camerei din care fac
parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot
face numai de către Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţe şi Justiţie.
Competenţa de judecată aparţine Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. In caz de
infracţiune flagrantă,
deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul
Justiţiei îl va informa imediat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi
percheziţiei. In cazul în care Camera sesizată consideră că nu există temei pentru
reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
54. ATRIBUTIILE
PRESEDINTELUI ROMANIEI
·
Atribuţii
privind legiferarea;
·
Atribuţiile
Preşedintelui în problemele politice generale ale naţiunii;
·
Atribuţii privind alegerea, avizarea
formării, numirea sau revocarea unor autorităţi publice - Printre
cele mai importante atribuţii ale Preşedintelui se numără desemnarea unui candidat pentru funcţia de
prim-ministru şi numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat
de Parlament, (art. 85, al. 1). Preşedintele României numeşte trei judecători la Curtea Constituţională. De asemenea,
propune Parlamentului doi membrii ai Consiliului Naţional al Audiovizualului.
·
Preşedintele numeşte în
funcţie judecătorii si procurorii, cu excepţia celor stagiari, la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 125 şi 134 din
Constituţie. Preşedintele României acordă
gradele de mareşal, de general şi amiral şi numeşte în funcţii în
condiţiile prevăzute de lege (art. 94 al. b, c).
·
Atribuţii în
domeniul apărării ţării şi asigurarea ordinii publice
·
Atribuţii în
domeniul politicii externe
·
Atribuţii cu
caracter solemn, onorific
·
Atribuţii cu
caracter jurisdicţional
55.
ACTELE PRESEDINTELUI ROMANIEI
Preşedintele
României în exercitarea atribuţiilor sale emite decrete care se publică în
Monitorul Oficial. Nepublicarea atrage după sine inexistenţa decretului
(art.100 al. 1). Decretele sunt acte unilaterale de voinţă ale Preşedintelui
care produc efecte juridice. Ele pot să aibă un caracter normative sau
nenormativ. Promulgarea legilor de către Preşedinte se efectuează prin decret.
Unele decrete emise de Preşedinte se contrasemnează de primul-ministru. Decretele
Preşedintelui României sunt contrasemnate de primul-ministru:
·
încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de
Guvern, spre a le supune ratificării Parlamentului;
·
atunci când la propunerea Guvernului acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea
rangului misiunilor diplomatice.
·
De asemenea, Preşedintele adoptă decrete contrasemnate de
primul-ministru în situaţiile când declară cu aprobarea prealabilă a Parlamentului
mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate;
·
în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării când
Preşedintele ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce la cunoştinţa
Parlamentului neîntârziat, prin mesaje.
·
O altă împrejurare în care Preşedintele adoptă decrete
contrasemnate de primul-ministru este aceea în care se instituie potrivit legii
starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi
administrativ teritoriale.
·
Preşedintele emite decrete contrasemnate de primul-ministru şi în
cazul în care conferă decoraţii şi titluri de onoare când acordă gradele de
mareşal, de general şi de amiral sau când acordă graţierea individuală.
Preşedintele României exercită şi alte atribuţii dispunând prin
intermediul decretelor, care nu sunt contrasemnate de primul-ministru. Un
exemplu este acela în care desemnează un candidat pentru funcţia de
prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de
Parlament. De asemenea, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a
postului Preşedintele numeşte sau revocă miniştri prin decret, la propunerea
primului-ministru (art. 85, al. 1, 2). Preşedintele numeşte unele persoane în
funcţii publice prin decret, în condiţiile prevăzute de lege. Tot prin decret Preşedintele
României poate dizolva Parlamentul în condiţiile stabilite de Constituţie,
(art. 89, al. 1). Problemele de interes naţional care se supun referendumului
şi data desfăşurării acestuia (după ce s-a consultat Parlamentul) se stabilesc
de Preşedintele României prin decret. Preşedintele României se poate adresa
prin mesaje Parlamentului cu
privire la principalele probleme ale naţiunii. Evident că, pentru exercitarea
rolului şi atribuţiilor sale, Preşedintele poate să adreseze şi în alte forme
decât decretele, de exemplu, declaraţii, comunicate, mesaje (adoptate în alte
împrejurări decât cele arătate) către cetăţeni, către naţiune sau autorităţile
publice. Acestea au în general un caracter politic.
56. IN CE CONDITII POATE INTERVENI VACANTA SI INTERIMATUL IN FUNCTIA
DE PRESEDINTE AL ROMANIEI
Constituţia prevede că
vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate
definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. Imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor de
către Preşedinte, intervine, de obicei, din motive de sănătate foarte grave.
Decesul
este un proces natural care reclamă în mod evident, înlocuirea
Preşedintelui.
Demisia
este un act unilateral de voinţă al Preşedintelui care poate
interveni din diferite motive pe care acesta le apreciază personal.
Demiterea
intervine în două situaţii, în cazul a suspendării din funcţie a Preşedintelui sau punerii sub acuzare.
·
a) In cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă
prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera
Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Propunerea de suspendare
din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi
senatorilor şi se aduce imediat la cunoştinţă Preşedintelui. Dacă propunera
este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
·
b) Potrivit prevederilor Constituţiei, Camera Deputaţilor şi
Senatul, în şedinţă comună, pot hotărî punerea
sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare, cu votul a
cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Propunerea de
punere sub acuzare poate fi inţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorulor
şi se aduce, neîntârziat, la cunostinţă Preşedintelui României pentru a putea
da explicaţii cu privire la faptele care i se impută. Competenţa de judecată
aparţine Inaltei Curţi de Casaţie si Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare. De la dat a punerii sub acuzare şi
până la data demiterii Predintele este suspendat
de drept. (Art. 96).
Curţii
Constituţionale îi revine rolul să constate existenţa împrejurărilor care
justifică interimatul şi să comunice cele constatate Parlamentului şi
Guvernului. În orice situaţie care reclamă interimatul funcţiei de Preşedinte,
cererea adresată Curţii Constituţionale, care trebuie să constate dacă este
justificat, trebuie să fie însoţită de dovezile necesare, iar constatarea
acestor împrejurări se face de plenul Curţii Constituţionale, cu votul
majorităţii judecătorilor, prin adoptarea unei hotărâri. Dacă funcţia de
Preşedinte nu poate fi îndeplinită datorită vacanţei, suspendării din funcţie
sau imposibilităţii temporare de exercitare, interimatul se asigură în ordine,
de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. (art. 98, al.
1 din Constituţie). Preşedintele interimar nu se poate adresa Parlamentului cu
mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii; nu poate să dizolve
Parlamentul; nu poate cere poporului să-şi exprime voinţa prin referendum.
57. CUM ESTE STABILITA, IN CONSTITUTIE, PROTECTIA MANDATULUI
PREZIDENTIAL
Constituţia
stabileşte această protecţie prin prevederile referitoare la incompatibilităţi
şi imunităţi. Astfel, în art. 84 al. 1 se arată: „În timpul mandatului,
Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini
nici o altă funcţie publică sau privată”.
58.
IN CE CONSTA RASPUNDEREA POLITICA SI JURIDICA A PRESEDINTELUI
Preşedintele României este protejat în exercitarea mandatului
insa, el nu este absolvit de răspundere juridică sau politică dacă îşi exercită
atribuţiile prin încălcarea prevederilor constituţionale. În cazul suspendării
din funcţie răspunderea este de natură politică şi intervine atunci când
Preşedintele României săvârşeşte fapte foarte grave prin care încalcă prevederile
Constituţiei. Camera Deputaţilor şi Senatul pot să suspende Preşedintele, în
şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor şi cu avizul
Curţii Constituţionale. Suspendarea din funcţie de către Parlament constituie
doar o etapă a acestei proceduri de demitere, care are loc în ultimă instanţă,
prin decizia alegătorilor exprimată prin referendum. Potrivit art. 99 din
Constituţie şi preşedintelui interimar i se aplică dispoziţiile privind
răspunderea politică. De asemenea, considerăm că I se aplica şi cele privind
răspunderea juridică.
59. DIN CINE ESTE CONSTITUIT GUVERNUL ROMANIEI
Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri
stabiliţi prin legi organice, aşa cum prevede Constituţia,(art. 102, al.3). Pot
fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în
ţară, care se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit
condamnări penale şi nu se găsesc în cazurile de incompatibilitate prevăzute de
legi.
60. CARE SUNT INCOMPATIBILITATILE CU FUNCTIA DE MEMBRU AL
GUVERNULUI
Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei
funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau senator. De
asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare
profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop profesional sau cu
scop comercial. Aceste incompatibilităţi au fost stabilite pe larg în Legea
161/2003 referitoare la transparenţa în exercitarea demnităţilor publice, prevenirea
si combaterea corupţiei.
61. CARE SUNT ACTELE ADOPTATE DE GUVERN SI PENTRU CE SE EMIT
FIECARE DINTRE ACESTEA
Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării
legilor. Prin intermediul acestora Guvernul soluţionează numeroase dintre
atribuţiile sale.
Ordonanţele
se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în
condiţiile prevăzute de aceasta. Ordonanţele se emit în domenii care nu fac
obiectul legilor organice. Legea de abilitare stabileşte în mod
obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. În situaţii
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă, având obligaţia
de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Hotărârile şi ordonanţele adoptate
de Guvern se semnează de primul-ministru şi se contrasemnează de miniştri care
au obligaţia punerii lor în executare. Ele se publică în Monitorul Oficial al
României.
62. CE INSTITUTII REPREZINTA AUTORITATEA JUDECATOREASCA DIN
ROMANIA
Instanţele judecătoreşti. Constituţia prevede că justiţia se
realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege. (Art.126). Legea de organizare judiciară
menţionează că, justiţia se realizează prin următoarele instanţe
juddecătoreşti: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; curţi de apel; tribunale;
tribunale specializate; judecătorii.
Ministerul Public. În activitatea
judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii
apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în
parchete. Acestea funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi
supraveghează activitatea de cecetere penală a poliţiei judiciare.
Consiliul Superior al Magistraturii este
potrivit Constituţiei garantul independenţei justiţiei. Legea Consiliului
Superior al Magistratutii precizează
că acesta prin exercitarea atribuţiilor sale asigură funcţionarea eficientăa a
sistemului judiciar şi respectare legii în desfăşurarea carierei profesionale a
magistraţilor.
63. CARE SUNT PRINCIPIILE DE INFAPTUIRE A JUSTITIEI
Principiul legalităţii, Principiul
egalităţii, Principiul publicităţii, Folosirea limbii materne şi a
interpretului în justiţie, Dreptul la apărare, Prezumţia de nevinovăţie
No comments:
Post a Comment