EXAMEN PSIHOLOGIE JUDICIARA. PARTEA I

1. OBIECTUL PSIHOLOGIEI JUDICIARE:

Psihologia judiciara are ca obiect studierea nuantata a persoanei umane implicata in drama judiciara, in vederea obtinerii cunostintelor si a evidentei legitatilor psihologice apte sa fundamenteze obiectivarea si interpretarea corecta a comportamentului uman cu finalitate judiciara sau criminogena. Psihologia judiciara studiaza inteligenta, caracterul, aptitudinile sociale si morale ale delincventului, recurgand la teste de psihologie experimentala.

2. POSIBILITATEA EXPLICARII COMPORTAMENTULUI UMAN IN TERMENI PROBABILISTIC

Psihologia judiciara nu accepta idea de rationalitate totala a actiunilor umane. Transformarile generate prin influentele sociale, au dus la formarea de caractere si personalitati care au resurse diferite de edicabilitate, invatare si subordonare fata de norma juridical. Omul actioneaza in mod obisnuit rational, dar poate actiona si automat sau chiar irrational. Aceasta impune actiuni sociale prin masuri de securitate sociala si securitate a normelor sociale si juridice, urmarindu-se reducerea manifestarilor de irationalitate. De asemenea, neomogenitatea mediilor de provenienta si rezistenta diferita la tentatii genereaza nevoia de a actiona la nivelul societatii, pentru a proteja persoanele de indivizi capabili sa comita acte antisocial.

Considerentele de baza ale psihologiei judiciare, de la care se porneste in abordarea problematicii fenomenului infractional, sunt:

·         Marturia judiciara, care implica luarea in considerare a unor premise psihologice, personalitatea si interesele martorului, buna credinta, calitatile procesului de memorare, etc.

·         Ancheta Judiciara

·         Abordarea victimei

·         Delincventa juvenila

·         Privarea de libertate

·         Metodologia proprie, teste, poligraf, etc.

3. LEGATURILE PSIHOLOGIEI JUDICIARE CU ALTE STIINTE

Psihologia judiciara intretine raporturi interdisciplinare stranse cu: criminologia, drept penal, criminalistica, sociologie juridica, medicina legala.

Ştiinţele juridice se adresează componentei infracţionale a personalităţii, psihologia juridică, studiind persoana umană, încearcă să analizeze omul în infractor, rezolvând în aşa fel una din sarcinile primordiale ale etapei actuale, dictate de schimbarea accentelor în relaţiile sociale - umanizarea normei de drept, precum şi a întreg sistemului de relaţii juridice. Din această perspectivă ea realizează legături cu un cerc larg de ştiinţe. Psihologia generală, fiind un domeniu orientat spre cercetarea teoretico-empirică şi posedând o metodologie specifică şi metode variate, oferă tehnici de investigaţie pe care psihologia judiciară le aplică în studiul personalităţii implicate în drama judiciară, cunoştinţe despre fenomenele psihice, precum şi instrumente de investigaţie empirică a acestora, un întreg arsenal de concepte şi noţiuni, care, fiind adaptate, pot fi utilizate în preocupările specifice ale ştiinţei puse în discuţie. Psihologia juridică este, la rândul ei, un domeniu experimental al psihologiei generale: prin caracterul său practic poate oferi generalizări pentru înţelegerea psihicului. depăşind domeniul ştiinţelor psihologice, putem remarca raportul psihologiei juridice cu sociologia şi filosofia - prima oferind generalizări sociale, a doua - legităţi, fără de care tratarea unor fenomene sociale ar fi imposibilă.

4. INCERCARI DE EXPLICARE A FENOMENULUI INFRACTIONAL

Teoriile privind fenomenul infractional se pot clasifica in:

·         Teorii nepsihologice (biologice, psihosociale, constitutionale, sociologice, economice)

·         Teorii psihologice (analitice, psihosociale, ale controlul psihosocial al invatarii, invatarii sociale)

CONSIDERATII GENERALE

Prevenirea si combaterea fenomenului infractional a preocupat si preocupa omenirea. Aceasta preocupare este pe deplin justificata daca se are in vedere faptul ca prin fenomenul infractional se aduce o atingere grava intereselor umane de maxima generalitate si importanta, se pun in pericol valorile fundamentale afectandu-i astfel buna sa functionalitate. Ca urmare, au aparut de-a lungul timpului o serie de teorii care trateaza in maniere particulare comportamentul infractional.

TEORIILE PSIHO-BIOLOGICE

Teoriile psiho-biologice sustin, in esenta, ca anumite anomalii sau disfunctii psihofiziologice constituie factorii determinanti ai comportamentului infractional. Acestea considera ca infractiunea ca fenomen individual are o baza psiho-biologica organica sau functionala.

TEORIA ANORMALITATILOR BIOLOGICE

Reprezentantul acestei teorii este medicul militar italian Cesare Lombroso (1835-1909). Studiind 383 cranii de criminali decedati si 5.907 cranii ale unor delincventi in viata, autorul a concluzionat existenta unui tip criminal individualizat prin anumite stigmate sau semne particulare, degenerative, care poate fi intalnit la anumite categorii de infractori. Criminalii innascuti sunt caracterizati printr-o serie de stigmate fizice, precum: sinusurile frontale foarte pronuntate, pometii si maxilarele voluminoase, orbitele mari si departate, asimetria fetei si a deschiderilor nazale, urechi foarte mari sau foarte mici, frunte retrasa si ingusta, barbie lunga sau ingusta etc..

 TEORIA BIO-TIPOLOGICA

Aceasta teorie cuprinde mai multe variante ce au ca element comun sustinerea ideii potirivit careia exista o corelatie intre activitatea criminala si biotip.

Psihiatrul german Ernest Kretschmer (1888-1964), mergand in cercetare pe linia corelarii elementelor de ordin biologic cu cele psihice, a creat un sistem caracterologic complet. Acesta considera ca, in functie de constitutia corporala, se pot distinge patru tipuri fizice, fiecare tip avand o predispozitie spre comiterea unor infractiuni specifice:

TIPUL PICNIC - constitutie orizontala; scund, cu extremitati scurte; sistem osteo-muscular plapand; fata rotunda, craniul rotund, putin ridicat, voluminos; calvitie; cavitatea toracica si abdominala dezvoltata; strat de grasime la suprafata trunchiului; adeseori inteligent si expansiv, ce poate deveni autor de escrocherii si fraude.

TIPUL ASTENIC - constitutie verticala; sistem osteo-muscular firav; slab, craniul mic, chipul prelung, fruntea inclinata inapoi, nasul alungit, maxilarul inferior scurt; forta fizica scazuta; dotat divers din punct de vedere intelectual; interiorizat; de regula adaptarea sociala este precara, criminalitate precoce si o tendinta spre recidiva; ar comite mai ales falsuri, furturi si abuzuri de incredere.

TIPUL ATLETIC - sistem osteo-muscular puternic, trunchi piramidal cu baza mare in sus, aspect fizic placut, oscileaza intre sentimentalism si brutalitate, ar avea o raspandire relativ ridicata in randul infractorilor de aproape toate varstele, ar comite preponderent asasinate, talharii cu folosirea armelor, incendii si ar fi predispusi la recidiva indiferent de varsta.

TIPUL DISPLASTIC - diferite malformatii corporale, deficiente ale caracterelor sexuale, slab dezvoltat psihic si morfologic; din punct de vedere psiho-medical, regasim in aceasta categorie debili mintal si schizofreni; displasticii comit de regula delicte sexuale, dar nu numai, opereaza intr-un mod neasteptat, isi incep cariera infractionala dupa varsta de 18 ani si sunt expusi recidivei.

TEORIA GENETICA

Studiul microscopic al cromozomilor a permis relevarea cariotipului, respectiv formula cromozomilor in cadrul celulei. Cercetarile in acest domeniu consemneaza existenta unor aberatii cromozomiale la subiectii care au mai mult de un cromozom X sau Y in cariotipul lor. Pornind de la aceste realitati unii autori (Brodski, 1973 & Sheley, 1985) sustin ca anomalia genetica, cum ar fi un extracromozom, poate conduce la retardare mintala si la un comportament antisocial si criminal.

TEORIA INADAPTARII BIO-PSIHICE

Aceasta teorie a fost formulata de criminlogul suedez Olof Kinberg (1959) in lucrarea sa.  El reia ideea unei antropologii criminale, ce cauta sa deceleze caracterele fundamentale ale delincventului intr-un complex bio-psihic.
Pentru Kinberg, omul este o fiinta nu doar biologica, ci una psihologica si sociala, caracterizata prin “plasticitate”, adica prin facultatea de a-si modifica reactia nu numai in functie de influentele fizice si chimice, dar si in functie de factorii psihologici si sociali. Daca “plasticitatea” nu se coreleaza cu influentele mediului se creeaza o stare de inadaptare intre organism si mediu. Inadaptarea poate avea surse si forme diverse.

TEORIA CONSTITUTIEI CRIMINALE

Reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno di Tullio (1951). Prin constitutie criminala autorul intelege o stare de predispozitie specifica spre crima, altfel spus capacitatea care exista in anumiti indivizi de a comite acte criminale, in general grave, in urma unor instigari exterioare ce raman sub pragul ce opereaza asupra generalitatii oamenilor.studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv sociologic, ci intotdeauna biosociologic. Predispozitia spre crima poate avea ca sursa si unele disfunctionalitati cerebrale, hormonale etc.

5. FACTORII DE VULNERABILITATE VICTIMALA

·         Sub aspectul sexului, barbatii reprezinta un nr. Mai mare de victime decat femeile.

·         Varsta – batranii, copii si adolescentii constituind un nr.insemnat de victime.

·         Diferite profesii cu un grad crescut de pericol victimogen (factor postal, casier, sofer, professor, reporter, personalitate politica, etc)

·         Starea de recidiva – infractorii recidivisti au sanse mai mari sa devina victime, decat infractorii primari.

·         Timpul si spatiul – in zilele de sambata si duminica numarul victimelor ar fi mai mare

·         Factori situationali – turistii

·         Spatiile inchise si isolate

·         Anumite trasaturi de caracter – lacomia, spiritual aventurier, naivitatea, neglijenta, agresivitatea,

·         Bolile psihice, alcoolismul si consumul de droguri

6. TIPURI DE VICTIME

·         Individuale si colective, personale si impersonale

·         Dupa criteriul gradului de implicare si responsabilitate a victimei in comiterea infractiunii – complet innocent, avand o vinovatie minora, la fel de vinovat ca si infractorul, mai vinovat decat infractorul, cel mai vinovat, stimulant sau confabulator. – In functie de participare, sunt: - non-participare, latent – predispus, provocator, participant, fals. Victima generoasa, victimele bunelor ocazii, victimele devotiunii si ale afectivitatii, victimele lacomiei.

·         Dupa criteriul agentului victimizator: - victime ale infractiunii de omor, ale loviturilor cauzatoarea de moarte, ale infractiunilor de vatamare corporala, ale violului, inselaciune, talharie, furt sau, copii disparuti, maltratati fizic si sexual, persoane in varsta, femei maltratate, victime ale actului sexual, victime ale soferilor in stare de ebrietate.

7. MARTURIA JUDICIARA – CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Marturia poate avea aspect dublu:

·         Subiectiv – capacitatea psihologica a subiectului de a depune marturie

·         Obiectiv – proprietatea obiectului sau fenomenului de a forma obiectul marturiei.

Insusirile marturiei sunt: testimonialitatea, memorabilitatea, fidelitatea si sinceritatea. Pentru a desemna aceste insusiri, se utilizeaza termenul de veridicitate, al carui inteles inglobeaza atat notiunea de sinceritate, cat si pe cea de fidelitate, insusiri pe care trebuie sa le realizeze orice marturie, pentru a conduce la formarea convingerii organului judiciar. De asemenea, se are in vedere buna credinta a martorului.

Depozitia martorului in process poate ridica o serie de probleme, ca: erorile involuntare, retinerea martorilor de teama consecintelor, afacerile judiciare aranjate. Alte aspect legate de marturie, sunt: o marturie integral fidela este o exceptie, un martor sincer se poate afla in erare, intinderea si fidelitatea unei marturii se diminueaza proportional cu vechimea faptelor, valoarea marturiilor nu este proportionala cu numarul martorilor.

8. PROBLEMATICA PSIHOLOGICA A MARTURIEI JUDICIARE DE BUNA CREDINTA

Cauzele marturiilor judiciare de buna credinta dar false în continutul lor esential sunt de natura fiziologica sau psihologica – neintentionata, deci se impune cercetarea cauzelor alterarii (experimente, expertize, testari intersubiective, biodetectie, ascultarea din nou a unor persoane, reconstruirea în întregime sau în parte a modului de sîvârsire a infractiunii, perchezitii etc.).

Cauzele erorilor:

- capacitatea redusa a senzorialitatii

- incapacitatea creierului uman de a prelucra informatiile primite

- adaosul la informatiile initiale

- existenta pragurilor de perceptie – minime - maxime

Procesul de formare a marturiei cu momentele:

- evenimentul judiciar care este momentul initial (furt, accident, tâlharie, viol)

- marturia – opera subiectului psihologic care cuprinde ca etape: receptia senzoriala, decodarea, memorarea

Exista deosebiri în privinta calitatilor memoriei în ansamblu cât si în diversele ei procese cum ar fi: - volumul memoriei - mobilitatea memoriei - rapiditatea întiparirii - trainicia pastrarii - exactitatea sau fidelitatea - promptitudinea actualizarii

Pe parcursul vietii memoria se organizeaza si se specializeaza ducând la diferente individuale. Specializarea poate fi identificata la urmatoarele niveluri:

- la nivelul proceselor memoriei (unii fixeaza mai usor, altii mai greu, la unii reactualizarea se produce aproape imediat, la altii cu mari dificultati, etc.).

- la nivelul organelor de simt (vorbim de memorie, vizuala, auditiva, gustativa, olfactiva – etc.)

- la nivelul continutului activitatii psihice (unii dispun de memorie predominant verbal-logica, altii de memorie imaginativa, altii de memorie afectiva, etc.)

9. DOMENII DE APLICARE PRACTICA A REACTIVARII  INFORMATIILOR  

 Recunoasterea

Recunoaşterea persoanei după înfăţişare se bazează pe conservarea în memoria martorului a ceea ce de regulă înţelegem prin semnalmentele individuale ale persoanei.În mod obişnuit, semnalmentele persoanei se referă la talia persoanei, conformaţia corpului,trăsăturile şi expresia feţei, a privirii, culoarea părului, pigmentaţia pielii etc. Trebuie ştiut însă că cea maimare forţă de individualizare şi valoare de identificare o prezintă particularităţile anatomice şi funcţionalede genul: lipsa unui membru, ticuri, mers caracteristic etc.Recunoaşterea după înfăţişarea nu neglijează totodată descrierea îmbrăcămintei, a artificiilor vestimentare şi „în general” a tuturor obiectelor aflşate asupra persoanelor în momentul percepţiei.

Recunoaşterea persoanei după voce şi vorbire este uzitată în anumite cazuri practice. În aprecierea acesteia trebuie avute în vedere amănuntele deloc neglijabile conform cărora atunci când vocea şi vorbirea au fost percepute în condiţiile săvârşirii infracţiunii, aceasta este tributarăfondului afectiv corespunzător faptei care poate duce la modificări de intonaţie şi timbru, fără a exclude tentativele de eludare arecunoaşterii prin reglarea voluntară a vocii de către persoana a cărei recunoaştere se urmăreşte.La recunoaşterea persoanei după mers se recurge, de regulă, atunci când în condiţiile contextuale percepţiei, martorul a observat doar momentul când infractorul părăsea locul infracţiunii în mers sau înalergare sau când pătrundea în câmpul acesteia. Deosebit de utile sunt datele pe care le oferă o astfel derecunoaştere în cazul în care se întâlnesc elementele de particularizare (şchipătat, târârea piciorului etc.)sau mersul care are un acompaniament sonor, cadenţa unor placheuri pe suprafeţe dure, cadenţa unui baston sau a unei proteze etc.Recunoaşterea persoanei după miros nu este deloc neglijabilă, mai ales atunci când mirosuriletipice unor categorii profesionale (benzină-conducător auto, fum-ţigan, antialgice-stomatolog etc.) li seadaugă folosirea unui parfum sau al tutunului de pipă de exemplu.

Recunoaşterea cadavrelor

Recunoaşterea cadavrelor poate fi una dintre cele mai frecvente activităţi cu care se întâlneşteomul legii în calitate de magistrat, ofiţer de poliţie judiciară, sau expert criminalist. De regulă răspunsulştiinţific este dat de expertul antropolog medic legist.În comparaţie cu activitatea de recunoaştere a persoanelor la care deopotrivă concură atâtsemnalmentele statice cât şi cele dinamice sau funcţionale, evidenţiate de diversele poziţii sau atitudinicaracteristice diferitelor ipostaze (mers, mişcări, gesturi caracteristice care pot da o anumităindividualizare persoanei), în cazul cadavrelor recunoaşterea se întemeiază exclusiv pe trăsăturile statice:trăsăturile feţei, talia, constituţia, semnalmentele particulare (cicatrice, tatuaje, negi, urme ale unor intevenţii chirurgicale sau stomatologice etc.) eventual îmbrăcămintea, precum şi obiectele aflate asupraacestora (acestea sunt de altfel, datele care se recoltează în serviciile criminalistice atunci când serealizează fişa de identificare a cadavrului).

Recunoaşterea după fotografii

Recunoaşterea după fotografii este modalitatea cea mai frecvent întâlnită în cadrul cercetărilor  judiciare care privesc identificarea unor persoane şi a unor cadavre.Martorilor li se pot pune în faţă fie fotografii artistice (în care o serie de negi, cicatrici, riduri, altesemne particulare pot să nu apară datorită tehnicii retuşului obligatoriu în fotografia comercială), fiefotografii instantanee care prezintă avantajul surprinderii persoanei în atitudini tipice cu valoare deindividualizare sau în atitudini care o fac pur şi simplu de nerecunoscut, fie fotografii de identificare aflateîn evidenţa organelor operative (fotografii care prezintă avantajul de reda atât semnalmentele dinfaţă cât şicele din profil, ceea ce permite confruntarea imaginii formate în momentul săvârşirii infracţiunii indiferentde poziţia în care a fost văzut infractorul).

Din punct de vedere al procedeelor tactice, care dau conţinut prezentării spre recunoaştere a persoanelor, cadavrelor sau fotografiilor, psihologia judiciară atrage în principiu atenţia de a nu fi uitatecontrastele izbitoare, stridenţele care pot duce la recunoaşteri greşite şi de a se asigura pe cât este posibilrespectarea contextului în care s-a realizat percepţia iniţială de către martor

10. PROBLEMATICA PSIHOLOGICA A MARTURIEI JUDICIARE DE REA CREDINTA

Minciuna constituie  o abatere de la adevar faptuita constient si cu o anumita intentie. Codul penal incrimineaza marturia mincinoasa alaturi de alte infractiuni care împiedica înfaptuirea justitiei. În cursul cercetarii se poate stabili ca desi marturia nu este veridica, nu este nici mincinoasa, ci rezulta dintr-o perceptie eronata. Martorul nu poate fi acuzat pentru un fapt daca nu a fost întrebat.